Épisodes

  • „Culorile care vor învinge”: Chișinăul este recunoscător Ucrainei pentru pace
    Feb 24 2026
    „Sunt patru ani în care s-a întâmplat un lucru inimaginabil: ne-am obișnuit cu războiul. Gândirea critică în aceste condiții este esențială. O pace justă pentru Ucraina înseamnă și pace pentru Republica Moldova. Doar în acest context și prin integrarea în Uniunea Europeană ne putem asigura securitatea și stabilitatea”, spune invitatul de astăzi al Moldova Zoom, fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Un interviu realizat la Chișinău de Liliana Barbăroșie. Moldova Zoom, o ediție specială dedicată celor patru ani de la începutul agresiunii Federației Ruse în Ucraina. Temele ediției: - Refugiații ucraineni în Republica Moldova – ce fac după patru ani, cum se simt și la ce visează. Mii de ucraineni au învățat limba română, și-au găsit locuri de muncă și și-au dus copiii la școală, dar, deși se simt în siguranță, trăiesc în fiecare zi cu dorul de casă și cu amintirile războiului, amintiri care nu i-au părăsit niciodată. Un reportaj semnat de corespondentul nostru în nordul Republicii Moldova, Denis Chirtoca. - O țară în război, care de patru ani rezistă în fața agresiunii ruse. Există oare turism în Ucraina? Ei bine, există. Și chiar se promovează la târguri internaționale: „Vrem să se știe că suntem vii, că rezistăm. Și că vă așteptăm la noi în vizită. Ca turiști. Și acum, și după terminarea războiului”. Un mesaj mai mult decât emoționant din partea Angelei Horenciuk, președinta Asociației Bucovina Turistică din regiunea Cernăuți. Am discutat la standul Ucrainei de la Târgul de Turism din București în limba română. - Rusia a recrutat cetățeni moldoveni pentru a distribui mesaje de ură împotriva Ucrainei în Franța. Autoritățile au reținut mai multe persoane care au fost plătite pentru a desena sicrie și mesaje antiucrainene pe fațadele unor ziare din Paris. Ce riscă acum indivizii, aflați de la jurnalistul Vitalie Cojocari, care ne aduce Cronica lui Vitalie. - „Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor”, declară președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la patru ani de la declanșarea invaziei ruse. - În ajun, clădirea parlamentului a fost iluminată în culorile albastru și galben. „Culorile care vor învinge”, spune speakerul de la Chișinău. - Societatea civilă din Republica Moldova a semnat o declarație de solidaritate pentru o pace justă în Ucraina. - Costurile reconstrucției de după război a Ucrainei se ridică la peste 500 miliarde de euro în următorul deceniu, iar consecințele umane se vor resimți „timp de generații”. Știrile zilei: La patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina, președinta Maia Sandu declară la Chișinău: „Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor pentru că au apărat pacea și libertatea noastră și a întregii Europe”. „În zorii unei zile care a schimbat istoria, Ucraina a ales să reziste. Și a rămas în picioare. Dârzenia poporului ucrainean este o lumină pentru întreaga lume liberă, a scris Maia Sandu. Ne înclinăm în fața memoriei celor care și-au pierdut viața în cei patru ani de război. Împărtășim durerea celor care au pierdut pe cineva drag. Purtăm în amintire suferința celor care au fost răniți sau au fugit din calea armelor. Nu uităm chinul prizonierilor de război torturați și umiliți în captivitate”. *** În ajun, clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost iluminată în culorile albastru și galben. Acțiunea are loc în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. Într-un mesaj public, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că Moldova a condamnat din prima zi agresiunea Federației Ruse. *** Peste 60 de organizații ale societății civile din Republica Moldova au semnat o declarație comună la cei patru ani de agresiune rusă în Ucraina, prin care cer „o pace justă și durabilă cu protecția oamenilor, a dreptului internațional și de solidaritate cu poporul ucrainean”. Declarația subliniază impactul uman devastator al războiului – mii de civili uciși și răniți, inclusiv copii, distrugerea infrastructurii critice, a instituțiilor educaționale și medicale, precum și consecințele regionale asupra securității și stabilității europene. *** Autoritățile de la Kiev, Banca Mondială, Uniunea Europeană și ONU estimează costurile reconstrucției de după război a Ucrainei la peste 500 miliarde de euro în următorul deceniu, echivalentul de trei ori a PIB-ului Ucrainei de anul trecut, conform unui raport comun al acestora, transmite AFP, citată de Moldpres. Cele mai afectate sunt sectoarele locuințelor, transporturilor și energiei, conform raportului. Pagubele și necesitățile se concentrează în regiunile din apropierea liniei frontului și în marile zone urbane ucrainene. Pentru capitala Kiev – cu 3 milioane de locuitori și o suprafață puțin mai mică decât cea a Berlinului – ...
    Afficher plus Afficher moins
    39 min
  • Chișinău: Președinția reevaluează mecanismul grațierilor, după ce un beneficiar a organizat asasinate la comanda Kremlinului
    Feb 23 2026
    Subiectul rețelei de asasini plătiți de Moscova care aveau ca țintă oficiali și jurnaliști din Ucraina, destructurată de polițiștii moldoveni și ucraineni, continuă să rămână în atenția discuțiilor publice la Chișinău. În dimineața zilei, Președinția de la Chișinău a emis un comunicat în care explică cum s-a întâmplat că unul dintre figuranții dosarului a ajuns să fie grațiat de președinta Maia Sandu. Înainte de arestarea în Rusia, Nicolae Șepeli nu a avut antecedente penale. Acesta a fost ademenit într-o rețea de traficanți de droguri, cazul lui fiind calificat internațional drept victimă a traficului de ființe umane, statut confirmat inclusiv de organizația La Strada. Președinția anunță că realizează verificări „pentru a îmbunătăți mecanismele de verificare și prevenire pe viitor a unor astfel de situații”. Temele ediției: - Forțele de ordine din Republica Moldova și Ucraina au desconspirat o rețea care pregătea atentate și asasinate la comandă pe teritoriul Ucrainei. Cel puțin 10 persoane au fost reținute, inclusiv la Chișinău. Țintele erau jurnaliști și militari importanți, iar indicațiile veneau de la Moscova. Cât plăteau rușii și cum funcționa rețeaua ne explică jurnalistul Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”. - Cazul „asasinatelor la comandă” a explodat rapid pe rețelele sociale. Pentru mulți în Moldova cazul readuce în prim-plan o problemă mai veche: cât de transparente sunt mecanismele de clemență ale statului. Liliana Barbăroșie s-a uitat peste reacțiile din presă și de pe rețele de socializare. - Intrăm în săptămâna care acum patru ani ne-a schimbat complet viețile și viitorul – patru ani de când Federația Rusă a atacat Ucraina. Invitatul de astăzi este fostul deputat de la Chișinău, analistul politic Oazu Nantoi, cu care a stat de vorbă Liliana Barbăroșie. - Satului Feștelița din raionul Ștefan Vodă este prima localitate din Republica Moldova care a demonstrat că independența energetică este posibilă la nivel rural. Printr-un proiect ambițios finanțat de Uniunea Europeană, Feștelița s-a transformat într-un model de eficiență: de la grădinițe încălzite cu biomasă, până la un parc fotovoltaic care aduce venituri la bugetul local. Povestea de succes de la Feștelița vă este prezentată de Veronica Gherbovețchi, care a stat de vorbă cu primarul din localitate, Nicolae Tudoreanu, dar și și cu directoarea grădiniței, Liuba Vozian. - O delegație a Comitetului pentru afaceri externe din Seimasul Lituania efectuează, în perioada 23–25 februarie, o vizită în Republica Moldova. - Agricultorii din Republica Moldova pot beneficia de granturi de până la 50 mii de euro din partea UE pentru inițiative de cooperare în domeniul producerii și valorificării semințelor. - Mii de elevi din Republica Moldova s-au implicat în campania „O scrisoare ține loc de îmbrățișare”, pentru a transmite mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina. Știrile zilei: O delegație a Comitetului pentru afaceri externe din Seimasul Lituania efectuează o vizită în Republica Moldova. Parlamentarii lituanieni vor avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, alți oficiali de la Chișinău. Agenda vizitei include schimburi de opinii privind cooperarea parlamentară, parcursul european al Republicii Moldova, oportunitățile de extindere a parteneriatului bilateral în diverse domenii. *** Agricultorii din Republica Moldova pot beneficia de granturi de până la 50 mii de euro pentru inițiative de cooperare în domeniul producerii și valorificării semințelor. Programul are un buget total de 250.000 de euro și este finanțat de Uniunea Europeană, transmite Moldpres. Sprijinul este destinat grupurilor de producători sau parteneriatelor care își propun să dezvolte proiecte comune pe întreg lanțul valoric al sectorului semincer, de la producere și multiplicare până la procesare și comercializare pe piață. *** Mii de elevi din Republică Moldova s-au implicat în campania „O scrisoare ține loc de îmbrățișare”, inițiată de Ministerul Educației de la Chișinău, pentru a transmite mesaje de solidaritate, curaj și speranță copiilor din Ucraina. Scrisorile redactate de elevi urmează să fie transmise destinatarilor prin intermediul Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova. Inițiativa a fost concepută pentru a oferi copiilor afectați de războiul din Ucraina un semn de apropiere, sprijin moral și empatie din partea colegilor lor din Republica Moldova. *** Drumurile din rețeaua rutieră națională sunt practicabile în această dimineață pe întreg teritoriul Republicii Moldova, după intervenții desfășurate în ultimele 12 ore, după ninsorile abundente din weekend. Meteorologii anunță că, pe parcursul zilei de luni, cerul va fi variabil, iar local ...
    Afficher plus Afficher moins
    37 min
  • Jurnalist de la Chișinău: Propaganda rusă va fi tot mai agresivă, iar Bucureștiul trebuie să se gândească cum ii face față
    Feb 20 2026
    Propaganda rusă va fi din ce în ce mai puternică în anii următori, iar sondajele arată tendințe îngrijorătoare. Autoritățile – nu doar cele de la Chișinău, dar și cele de la București – trebuie să trateze cu maximă seriozitate această provocare și să ia măsuri, pentru ca România să nu piardă războiul informațional cu Rusia, declară invitatul de astăzi a Moldova Zoom, jurnalistul de la Chișinău Nicolae Chicu. Iată temele ediției: - În Republica Moldova, ia turații un dosar privind tentativa de asasinat a unor oficiali din Ucraina. Ancheta vizează „pregătirea lichidării fizice a mai multor persoane publice din Ucraina, activități infracționale dirijate de serviciile speciale rusești”, anunță poliția. - Despre aceeași anchetă vorbește și Vitalie Cojocari în rubrica sa „Cronica lui Vitalie”. După ce forțele de securitate din Republica Moldova și Ucraina au descoperit complotul pentru lichidarea unor persoane publice de la Kiev, președinția Republicii Moldova a luat o decizie rară. - Ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu, declară că autoritățile din primele trei decenii ale independenței Republicii Moldova au menținut deliberat țara în sfera de influență energetică a Rusiei. - Președinta Maia Sandu a lansat în această dimineață un avertisment public privind creșterea cazurilor de escrocherii telefonice și online, în urma cărora tot mai mulți cetățeni au pierdut sume importante de bani. - Ninsorile revin în Republica Moldova în acest weekend. - Și, o invitație la clătite, în ajunul postului mare – de la corespondenții noștri din nordul Republicii Moldova. Satul Cunicea din raionul Florești a devenit centrul tradițiilor slave. În localitatea unde de generații trăiesc ruși lipoveni și ucraineni, Maslenița adună zeci de colective artistice din nordul și centrul țării pentru a celebra, prin cântec, dans și clătite fierbinți, despărțirea de iarnă și întâmpinarea primăverii. Cunoscută și drept „Joia Mare” sau „Razguleai”, sărbătoarea transformă comunitatea într-un spectacol al diversității și al unității culturale. Un reportaj semnat de Dumitru Pelin. Știrile zilei: Președinta Maia Sandu, a lansat în această dimineață un avertisment public privind creșterea cazurilor de escrocherii telefonice și online, în urma cărora tot mai mulți cetățeni au pierdut sume importante de bani. Șefa statului a atras atenția că escrocii folosesc metode tot mai sofisticate pentru a câștiga încrederea victimelor. „Hoții sunt bine antrenați. Pot părea convingători”, a declarat președinta. Maia Sandu a menționat că infractorii se prezintă drept rude, angajați ai băncii, investitori sau polițiști și utilizează inclusiv materiale video false realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. „Doar hoții cer bani, parole sau propun câștiguri rapide prin telefon sau internet”, a atenționat șefa statului. „Nu vorbiți cu străinii care vă cer bani sau codul bancar. Închideți telefonul”. Maia Sandu i-a îndemnat pe cetățeni să discute cu familia și cunoscuții despre aceste riscuri și să distribuie mesajul pentru a preveni alte cazuri de fraudă. *** Ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu, a declarat în cadrul unor audieri din parlamentul de la Chișinău că autoritățile din primele trei decenii ale independenței Republicii Moldova au menținut deliberat țara în sfera de influență energetică a Rusiei. Interconexiunile cu România puteau fi construite încă acum 20 de ani, spune Dorin Junghietu. „Am descoperit în arhiva ministerului corespondențe între fostul Minister al Energeticii, Guvern și companiile rusești, planuri de activitate și diverse documente potrivit cărora linia electrică Bălți-Suceava trebuia să fie construită încă în 2005. Când vor fi desecretizate aceste documente, vom vedea cu toții că demnitarii de atunci (guvernarea Partidului Socialiștilor – n.red.) au preferat să fie comozi Rusiei, să fie convinși că dependența de un singur furnizor de energie este mai simplă și mai sigură pentru Moldova. Iar discuțiile de transmitere a unei lungi liste de întreprinderi energetice și industriale ale Moldovei către Gazprom, în contul așa-zisei datorii de gaz, au fost destul de reale datorită unor foști demnitari care și acum manipulează cu prețurile la gaze și importuri scumpe. O serie de întreprinderi de stat puteau să ajungă în mâinile concernului rus, care ani la rând ne-a turnat gaz ieftin, dar extrem de scump politic. Cu umilință, cu presiuni și cu nesiguranță permanentă asupra viitorului zilei de mâine”, a declarat ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu. *** Reforma administrației publice locale trebuie realizată în această toamnă pentru ca autoritățile să aibă timp să se pregătească pentru alegerile locale, așa cum...
    Afficher plus Afficher moins
    37 min
  • R.Moldova: Razii în dosare de asasinare la comandă a unor oficiali din Ucraina, în spatele cărora stă Rusia
    Feb 19 2026
    Poliția moldoveană anunță în această dimineață operațiuni comune cu Ucraina într-un caz de organizare a unor asasinate la comandă ținta cărora ar fi fost persoane publice din Ucraina, asasinate coordonate de Rusia. Temele ediției: - Republica Moldova este în centrul atenției serviciilor de securitate rusești. Au fost mai multe incidente de securitate legate de Chișinău. Ultimul este straniu și implică un tren din Polonia, care transporta petrol spre Ucraina. Ni-l explică jurnalistul Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”. - Și Republica Moldova are parte de o iarnă adevărată în acest an – deja de o lună codurile galbene și portocalii de ger, vreme rea, ceață, ninsori sau polei dau de cap autorităților, dar și oamenilor de rând. Ultimul episod a adus din nou căderi de curent, drumuri închise și suprasolicitarea serviciilor de urgență. O corespondență semnată de Valeria Vițu. - Peste 70 la sută din turiștii care vin în Republica Moldova sunt din România. Operatorii de turism și cramele de peste Prut și-au promovat oferta la târgul de turism din București. Cu ce oferte au venit operatorii din Republica Moldova discutăm cu invitata de astăzi Moldova Zoom, Irina Popa Ladaniuc, șefa secției promovarea turismului din cadrul Primăriei Chișinău. Cele mai căutate atracții sunt Chișinăul, complexul Orheiul Vechi, cramele și vinăriile. - Colegii noștri din Bălți v-au pregătit un reportaj din cel mai mic oraș din Republica Moldova. Orașul Frunze are doar 600 de locuitori. - O nouă tranșă, în valoare de aproximativ 170 de milioane de euro, din Planul de Creștere pentru Moldova, va fi acordată de Uniunea Europeană în luna martie. - Organizatorii unor call-centre de fraudă, care au prejudiciat cetățeni români cu peste un milion de lei, au fost reținuți în cadrul unei operațiuni comune între Republica Moldova și România. Știrile zilei: O nouă tranșă, în valoare de aproximativ 170 de milioane de euro, din Planul de Creștere pentru Moldova, va fi acordată de Uniunea Europeană în luna martie. Dacă vor fi îndeplinite toate condițiile stabilite de partenerii europeni, în septembrie Republica Moldova ar putea primi alte 145 de milioane, anunță Ministerul Finanțelor. Uniunea Europeană va oferi în total 1,9 miliarde de euro prin Planul de Creștere pentru Moldova pentru perioada 2025-2027, dintre care 1,5 miliarde sub formă de împrumut și 400 de milioane sub formă de grant. Anul trecut, UE a transferat aproximativ 300 milioane de euro din acest plan, fonduri destinate proiectelor de infrastructură. *** Organizatorii unor call centre de fraudă, care au prejudiciat cetățeni români cu peste un milion de lei, au fost reținuți în cadrul unei operațiuni comune între R. Moldova și România, sub egida Eurojust și Europol, anunță Inspectoratului General al Poliției de la Chișinău. Investigațiile din cadrul cauzei penale inițiate în iulie 2025 au scos la iveală o grupare criminală organizată care activa la Chișinău, specializată în escrocherii prin investiții fictive în servicii financiare și criptomonede. „Sub pretextul unor câștiguri rapide și substanțiale, suspecții convingeau victimele să instaleze aplicații de acces la distanță pe telefoanele mobile, obținând astfel control total asupra dispozitivelor. Ulterior, aceștia creau conturi pe platforme de tranzacționare a criptomonedelor și determinau părțile vătămate să efectueze transferuri multiple de pe cardurile bancare proprii, inclusiv prin contractarea de credite de la companii de microfinanțare”, se arată în comunicatul Poliției moldovene. Din grup făceau parte cetățeni ai Republicii Moldova, Ucrainei, Turciei și României. În total, 26 de persoane sunt învinuite, iar bunuri și conturi în valoare de peste 9 milioane de lei urmează a fi puse sub sechestru. *** Poliția moldoveană a mai anunțat în această dimineață că astăzi au loc acțiuni de urmărire penală pe teritoriul Republicii Moldova în cadrul unei operațiuni comune cu Ucraina într-un caz de tentativă de lichidare a unor oficiali ucraineni. „Sunt investigate activități infracționale dirijate de serviciile speciale rusești”, anunță autoritățile, citate de Ziarul de Gardă. Altfel spus, asasinate la comandă ținta cărora sunt persoane publice din Ucraina, coordonate de Rusia. Acțiunile procesuale sunt în plină desfășurare, iar oamenii legii urmează să ofere detalii suplimentare după finalizarea acestora. *** Extinderea cooperării bilaterale, consolidarea dialogului internațional și integrarea în structurile financiare globale au constituit principalele teme ale discuțiilor purtate între conducerea Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și cea a Băncii Naționale a României (BNR), în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București. Un comunicat al Băncii naționale moldovene apreciază ...
    Afficher plus Afficher moins
    34 min
  • Radu Hossu: „Există dovezi clare că R.Moldova nu este următoarea țintă, ci este chiar acum o țintă a Rusiei”
    Feb 18 2026
    Despre negocierile de pace pentru Ucraina care au loc zilele acestea la Geneva, despre perspectivele păcii în regiunea noastră, influențele nefaste ale propagandei ruse asupra minților europenilor, dacă este sau nu posibil un scut de securitate pentru Republica Moldova, dar despre ce putem face fiecare dintre noi pentru a apropia pacea, discutăm cu invitatul de astăzi al Moldova Zoom, activistul civic Radu Hossu. Temele ediției: - În spațiul politic din Republica Moldova se conturează un fenomen similar modului în care au crescut unele partide extremiste din România. Vasile Costiuc, fost activist excentric, a reușit să ajungă în parlament – experții spun că tot prin manipularea algoritmilor de pe rețelele de socializare – și acum folosește tribuna parlamentară pentru a promova falsuri și dezinformări care, întâmplător sau nu, sunt pe linia narațiunilor rusești. Liliana Barbăroșie aduce detalii. - Principala forță de opoziție din Germania, AfD, numită și extrema dreaptă, a trimis o solicitare Guvernului de la Berlin. În cererea de informații este vizată Republica Moldova și România. Document întreabă despre consecințele unirii dintre cele două state. Ce vor să afle ne spune Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”. - Barometrului Școlar, lansat în premieră de Ministerul Educației de la Chișinău prezintă date îngrijorătoare privind siguranța copiilor. Aproape 60 la sută dintre elevi au fost martori la cel puțin un caz de discriminare. Unul din zece elevi moldoveni nu se simte în siguranță pe drumul spre școală sau spre casă, în sălile de studii și în alte locuri din școală. O corespondență de Valeria Vițu. - Ninsoare, viscol și drumuri blocate astăzi și în Republica Moldova. - Un grup de senatori americani reconfirmă la Chișinău sprijinul pentru Republica Moldova, în condițiile presiunilor regionale din partea Rusiei. - Peste 8.500 de persoane vor beneficia în acest an de cursuri gratuite de limbă română. Ministerul Educației a anunțat înscrierile. Știrile zilei: Și în Republica Moldova este valabil astăzi un cod galben de precipitații și cod portocaliu de vânt puternic. Câteva puncte vamale moldo-ucrainene au oprit circulația camioanelor și transportul de mare tonaj, inclusiv de pasageri. Au fost raportate peste 1200 de deconectări ale energiei electrice, în special în centrul și sudul țării. În dimineața zilei era închisă circulația camioanelor la vămile Giurgiulești–Cahul și Palanca–Tudora, din sudul țării. Guvernul de la Chișinău a mobilizat toate serviciile pentru a curăța drumurile, inclusiv armata, ziua de muncă a fost scurtată, cu opțiunea de a lucra la distanță, majoritatea școlilor sunt închise și orele au loc online. Ninsorile abundente și viscolul vor continua pe parcursul întregii zile, iar noaptea temperaturile vor coborî până la -10 grade. *** Cooperarea bilaterală, situația din regiune și eforturile Republicii Moldova de a-și consolida reziliența și de a avansa parcursul european au fost printre subiectele discutate de un grup de senatori americani care s-au întâlnit ieri la Chișinău cu premierul moldovean Alexandru Munteanu și președinta Maia Sandu, transmite TV8. Senatoarea Jeanne Shaheen a subliniat importanța cooperării cu Republica Moldova, în condițiile în care țara este într-o zonă strategică a lumii, iar Rusia continuă să-și exercita presiunile nu doar asupra Moldovei, ci și asupra României și altor țări din Europa. „Noi înțelegem importanța Republicii Moldova și importanța relației cu Republica Moldova. Cred că administrația Trump a sprijinit proiecte precum cel din domeniul energiei, deoarece înțelege, de asemenea, că este foarte important faptul că Moldova se află într-o zonă foarte strategică a lumii, în contextul războiului din Ucraina și al eforturilor Rusiei de a exercita presiuni nu doar asupra Moldovei, ci și asupra României și altor țări din Europa”, spune senatoarea Jeanne Shaheen. Iată ce spune și un alt membru al delegației americane, senatorul Chris Coons: „Există un acord între administrația Trump și Congres privind rolul strategic și esențial pe care îl joacă Republica Moldova, astfel încât investițiile în energie și securitate primesc sprijin și vor continua să primească sprijin”. SUA au oferit recent 130 de milioane de dolari pentru construcția interconexiunii electrice cu România de la Strășeni-Gutinaș, dar și 36,5 milioane dolari pentru asigurarea securității Republicii Moldova. Ambasadorul moldovean în SUA a anunțat că autoritățile din mai multe ministere și instituții din Republica Moldova vor efectua o serie vizite în Statele Unite ale Americii, după negocierile dintre președinta Maia Sandu și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, de la Munchen. *** Peste 8.500 de persoane vor beneficia în acest an de cursuri...
    Afficher plus Afficher moins
    40 min
  • Moldova Zoom: premiul pentru excelență în jurnalism, categoria radio, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
    Feb 17 2026
    Emisiunea Moldova Zoom, pe care o realizăm de jumătate de an la RFI România, a câștigat aseară premiul „Excelența în jurnalism”, categoria radio, oferit de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Moldova Zoom este singura emisiune cotidiană din presa din România dedicată actualității din Republica Moldova. „Un proiect nou pentru spațiul informațional din România și o abordare foarte echilibrată din punctul de vedere al selectării și prezentării subiectelor”, așa a explicat opțiunea juriului pentru Moldova Zoom Dan Constantin, președintele UZPR. „RFI România va menține și pe viitor angajamentul pentru acest proiect de importanță publică în cadrul căruia construim poduri informaționale și un spațiu românesc unic”, declară redactorul-șef Ovidiu Nahoi. Temele ediției: - Republica Moldova ar putea trece din nou printr-un val de scumpiri a energiei. Asta după solicitarea operatorilor de energie. Bombardamentele din Ucraina se văd și în facturile cetățenilor moldoveni. De ce? Ne explică jurnalistul Vitalie Cojocari în ”Cronica lui Vitalie”. - Europa pleacă de la München fără ruptura transatlantică temută, dar și fără un răspuns clar la întrebarea-cheie: cum și când se termină războiul din Ucraina? La patru ani de la începutul războiului, există premise reale pentru o pace durabilă sau doar pentru o pauză fragilă? Liliana Barbăroșie a discutat subiectul cu Dumitru Mînzărari, expert în securitate și lector la Baltic Defence College. - La Chișinău are loc astăzi reuniunea Biroului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. - Autoritățile din ministere și alte instituții moldovene vor efectua vizite în Statele Unite, după negocierile dintre președinta Maia Sandu și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, de la Munchen. - O nouă rundă de negocieri pentru pacea în Ucraina începe astăzi la Geneva între reprezentanții Rusiei, SUA și Ucrainei. - La Chișinău are loc, în premieră, extinderea celui mai amplu proiect dedicat sculpturii românești contemporane, „Luna Sculptorilor Români”. - Marți și miercuri în Republica Moldova sunt valabile un Cod Portocaliu și un Cod Galben de precipitații puternice și intensificări ale vântului. Știrile zilei: La Chișinău are loc marți reuniunea Biroului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE). În cadrul reuniunii va fi efectuat un schimb de opinii privind reforma administrației publice locale, inițiată în Republica Moldova, anunță Guvernul de la Chișinău. Republica Moldova deține în această perioadă președinția prin rotație a Consiliului Europei. *** Autoritățile din ministere și unele instituții din Republica Moldova vor efectua o serie vizite în Statele Unite ale Americii, după negocierile dintre președinta Maia Sandu și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, de la Munchen. Inițiativa acestei întâlniri a venit din partea americană, a declarat ambasadorul Moldovei în SUA, Vladislav Kulminski, în cadrul unei emisiuni la TV8. „Întâlnirea este importantă și pentru că SUA continuă să joace un rol-cheie pentru Moldova în ceea ce privește asigurarea securității. Datorită acestei întâlniri, multe inițiative vor putea fi accelerate”. Potrivit diplomatului, negocierile dintre Maia Sandu și Marco Rubio au fost pregătite din timp de serviciile diplomatice ale ambelor țări. Mai mult, inițiativa a venit din partea americană, ceea ce a reprezentat un semnal clar că Moldova continuă să se afle în atenția Washingtonului. Diplomatul a subliniat că vizitele vor fi la nivel de ministere și instituții din domeniul energetic și economic și că negocierile sunt de o importanță majoră și „vor ajuta la deschiderea unui nou capitol” în relațiile bilaterale. *** O nouă rundă de negocieri pentru pacea în Ucraina începe astăzi la Geneva între reprezentanții Rusiei, SUA și Ucrainei. Negocierile vor fi unele dificile. Este puțin probabil ca războiul să se încheie prea curând, pentru că Putin va face totul pentru a-l prelungi, a declarat la RFI analistul politic Nicolae Țibrigan, cercetător la Academia Română. *** La Chișinău are loc, în premieră, extinderea celui mai amplu proiect dedicat sculpturii românești contemporane, „Luna Sculptorilor Români”, ajuns la cea de-a VI-a ediție. Evenimentul marchează sărbătorirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și integrează capitala Republicii Moldova în circuitul internațional al acestui demers cultural, consolidând dialogul artistic dintre România și Republica Moldova. Expoziția este realizată în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, în cadrul proiectului inițiat de Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, și desfășurat sub patronajul Comisiei ...
    Afficher plus Afficher moins
    39 min
  • Maia Sandu aduce în atenția Conferinței de la Munchen conceptul de „Război cognitiv”, dezvoltat în documentele NATO
    Feb 16 2026
    Președinta Republicii Moldova Maia Sandu aduce în atenția publică un concept nou care acum apărea doar în documentele interne ale NATO – cel de „război cognitiv”, Un război orientat spre mentalitățile colective, pentru a face oamenii să nu mai poată discerne ce e adevărat și ce e fals și să modifice inclusiv rezultatele alegerilor pentru un impact regional. Republica Moldova a fost pe parcursul timpului un soi de laborator test pentru propaganda și influențele maligne ale Federației Ruse. De acum încolo, Republica Moldova este nu mai este un stat periferic a vecinătății estice, este un stat de frontieră de a cărui securitate depinde și securitatea Uniunii Europene, declară invitatul ediției de astăzi a Moldova Zoom, analistul politic Nicolae Țîbrigan, cercetător științific al Academiei Române. Temele ediției: - Despre Rusia și presiunile pe care aceasta le exercită asupra vecinătății ei și asupra Europei în general a vorbit președinta Maia Sandu la Conferința de securitate de la Munchen. Singura soluție pentru un viitor democratic al Moldovei este integrarea în Uniunea Europeană. „O Moldovă mai puternică în interiorul Uniunii Europene înseamnă o Europă mai sigură”, a punctat șefa statului. Valeria Vițu a urmărit declarațiile. - Maia Sandu a acuzat Federația Rusă la Munchen că a atacat cibernetic Republica Moldova în ultimele campanii electorale. Răspunsul Moscovei nu a întârziat să apară. Politicieni de la Moscova, dar și politicieni proruși de la Chișinău o acuză din nou pe președintă că ar vrea să atace militar regiunea separatistă transnistreană. Când a mai existat această acuzație ne spune jurnalistul Vitalie Cojocari în ”Cronica lui Vitalie”. - Republica Moldova de când s-a format este în situația de a se opune războiului hibrid al Rusiei, motiv pentru care experiența ei este foarte utilă în combaterea dezinformării și atacurilor hibride pe care Kremlinul le duce împotriva întregii Europe, declară la RFI europarlamentarul Eugen Tomac, consilierul onorific pentru diaspora al președintelui Nicușor Dan. Eugen Tomac a fost invitatul dimineții la RFI, iar colegul meu Cosmin Ruscior l-a întrebat cu ce poate contribui Republica Moldova la combaterea atacurilor hibride ale Rusiei asupra democrațiilor occidentale. - Prima reuniune din acest an a miniștrilor de Externe în formatul „Triunghiul Odesa” – Republica Moldova, România și Ucraina – a avut loc în contextul Conferinței de Securitate de la München. - Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării discută strategii pentru implicarea activă a Republicii Moldova în reconstrucția Ucrainei - Vremea rece revine în Republica Moldova – cod galben de schimbare bruscă a vremii, ceață și ghețuș pe drumuri. Știrile zilei: Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a participat, alături de omologii săi din România și Ucraina, Oana Țoiu și Andrii Sybiha, la prima reuniune din acest an a miniștrilor de Externe în formatul „Triunghiul Odesa”, desfășurată în contextul Conferinței de Securitate de la München. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării trilaterale în contextul provocărilor de securitate generate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu accent pe coordonarea politică, securitatea energetică și conectivitatea regională. Miniștrii au subliniat necesitatea unor acțiuni comune pentru contracararea amenințărilor hibride și dezinformării. Oficialii au salutat avansarea interconexiunii pe domeniul energetic, dar și a unor proiecte de infrastructură pentru integrarea regiunii în rețelele europene de transport. *** Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării discută strategii pentru implicarea activă a Republicii Moldova în reconstrucția Ucrainei. Ministrul Eugeniu Osmochescu a explicat, într-o emisiune la TV8, că, deși Moldova nu poate concura direct cu Polonia, țara are totuși un potențial semnificativ în sudul Europei, în special în regiunile apropiate de Ucraina, precum Odesa. Ministrul Dezvoltării Economice de la Chișinău a mai spus că Moldova trebuie să se concentreze pe domeniile în care poate contribui semnificativ, cum ar fi transportul, logistica, sectorul IT și infrastructura drumurilor. *** Chișinăul se află pe un traseu ireversibil de integrare europeană, procesul trebuie continuat cu aceeași intensitate, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac, aflat zilele trecute la Chișinău. În această dimineață, Eugen Tomac a fost în stidoul RFI, unde a declarat colegului nostru Cosmin Ruscior că Republica Moldova de când s-a format este în situația de a se opune războiului hibrid al Rusiei, motiv pentru care experiența ei este foarte utilă în combaterea dezinformării și atacurilor hibride pe care Kremlinul le duce împotriva întregii Europe. Revenim cu detalii în program. *** Vremea rece revine în Republica...
    Afficher plus Afficher moins
    44 min
  • La Munchen, Maia Sandu va îndemna Europa să se consolideze și să pună o stavilă agresiunii rusești
    Feb 13 2026
    Care sunt așteptările de la conferința de securitate de la Munchen, unde participă și președinta Maia Sandu, dar și ce au însemnat primele 100 de zile de activitate a guvernului economistului Alexandru Munteanu, într-o discuție cu invitatul de astăzi, analistul politic de la Chișinău Nicolae Negru. Un interviu realizat de Valeria Vițu. Temele ediției: - Un conflict religios care testează reacția instituțiilor statului de drept. Conflictul din satul Dereneu, unde clerici ai bisericii ruse au agresat poliția și au intrat cu forța în biserica mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei române continuă să rămână în atenția publică. Corespondenții noștri din nordul Republicii Moldova au fost în localitate. Un reportaj semnat de Cătălin Volconovici și Denis Chirtoca. - Regiunea separatistă Transnistria nu trebuie să fie o piatră moară de gâtul Republicii Moldova, încearcă să spună Guvernul de la Chișinău. Așa că vrea să decupleze integrarea Transnistriei în teritoriul Republica Moldova de integrarea Republicii Moldova în UE. Care sunt planurile? Ne explică Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”. - În România, președintele Nicușor Dan trebuie să recupereze ce a pierdut până acum pe plan extern. Președintele român nu merge la conferința de la Munchen. Totuși, apetitul său pentru afaceri externe trebuie să crească în perioada următoare, spune la RFI analistul politic Radu Magdin, într-o discuție cu Andreea Pietroșel. - Portul Constanța din România preia Portul Internațional Giurgiulești de pe Dunăre, singurul port al Republicii Moldova. - Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind combaterea dronelor, planul conturează și perspectiva unei cooperări cu Republica Moldova. - Parlamentul European pune la punct un mecanism prin care sprijină direct Parlamentul de la Chișinău în negocierile tehnice de aderare la UE. Știrile zilei: Parlamentul European sprijină direct Parlamentul Republicii Moldova pe toate capitolele de negociere cu UE, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan, după ședința de ieri de la Strasbourg a Delegației pentru relațiile cu Republica Moldova. Pentru fiecare cluster de negociere vor exista unul sau mai mulți europarlamentari responsabili, cu experiență în domeniu, care vor lucra direct cu omologii lor din Parlamentul de la Chișinău. Scopul este sprijinul mai rapid și concret pentru transpunerea legislației europene și pregătirea aderării, spune Siegfried Mureșan. *** Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind securitatea dronelor și combaterea utilizării ostile a acestora. Planul conturează și perspectiva unei cooperări cu Republica Moldova, după multiplele incidente cu drone rusești căzute pe teritoriul țării. La Strasbourg, vicepreședintele executiv a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, și comisarii pentru afaceri interne și transporturi au prezentat un plan axat pe patru piloni: pregătire, detectare, răspuns și consolidarea capacităților de apărare, transmite TVR Moldova. Comisarul pentru afaceri interne, Magnus Brunner, a anunțat că, în acest an, Comisia mobilizează 400 de milioane de euro pentru a sprijini statele membre în achiziția de drone și sisteme anti-dronă. La rândul său, Henna Virkkunen, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene a precizat că Ucraina se află în centrul inițiativei, însă și Chișinăul este un partener apropiat. Relația de securitate dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova este deja operațională. „Avem deja un centru de securitate împreună cu Moldova. Și am sprijinit Moldova în diferite tipuri de operațiuni hibride. Deci, aici ne uităm și la ce fel de domenii prioritare au partenerii noștri și cum am putea coopera și noi în acest sens”, a spus oficialul. Comisia intenționează să inițieze discuții cu autoritățile de la Chișinău pentru identificarea unor soluții tehnologice și de coordonare adaptate nevoilor Republicii Moldova. Pachetul de securitate pentru drone ar urma să fie pregătit în următoarele luni, iar un centru european de excelență în acest domeniu va fi lansat în 2027. *** Portul Constanța din România va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești de pe Dunăre, singurul port al Republicii Moldova, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, actualul acționar unic, se retrage. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat joi, 12 februarie, că urmează să finalizeze vânzarea Danube Logistics, operatorul Portul Internațional Liber Giurgiulești, către Portul Constanța, deținut de statul român. „Tranzacția se va încheia în curând”, se arată într-un comunicat de presă emis de bancă, citat de Ziarul de Gardă. Portul Constanța se angajează să realizeze investiții semnificative pe termen lung în dezvoltarea în continuare a portului de pe Dunăre. ...
    Afficher plus Afficher moins
    37 min