E luna sărbătorilor de iarnă, a magiei, a apropierii spirituale între oameni, a familiei, a colindelor - dar și a pregătirilor, a cumpărăturilor, a curățeniei… Sunt la doar vreo 20 de pași distanță de momentul în care voi face și bradul.

Mi se pare timpul perfect pentru o pauză, așa că - decât să continuu curățenia - mai bine vă așez la o cafea aici, în Cafeneaua noastră cu bizarerii, și va povestesc despre luminile din bradul de Crăciun. Cine s-o fi gândit la ele, cât să le inventeze?

Kendama nu mai e văzută azi că o simplă jucărie, ci mai mult că un sport de îndemânare. Aproape o artă. E alcătuită dintr-o parte de lemn cu 3 cupe - în forma ei deja devenită clasică (pentru că există și kendama cu mai multe cupe). Iar la această parte se adaugă și o bilă - tot de lemn, atașată de corpul principal printr-o sfoară. Toată ideea e să reușești să ajungi cu bila în diversele cupe ori pe bățul cunoscut acum drept spike. Regulile de joc sunt simple deci, dar există un număr aproape nelimitat de tehnici prin care să faci asta. De unde și îndemânarea sportivă sau arta. Dar care este istoria acestei jucării?

Sunt 255 de ani de la nașterea lui Beethoven. Peste un an și puțin se fac 200 de ani de la moartea lui. Iar acum un an și puțin o cercetare științifică făcea lumină - cât de mult se poate, la atât timp-distanță - în privința durerilor fizice și surzeniei acestui geniu al muzicii. Povestea noastră de azi e despre o dorință pe care Beethoven și-a exprimat-o încă din timpul vieții și care e posibil să fi fost îndeplinită de știință, la două secole distanță. Iar problema ar fi stat în vin.